Maestru aiudean Ionel Miron invingator la Horezu

Experimentatul maestru aiudean Ionel Miron s-a impus in weekendul care a trecut in openul international de la Horezu, organizat de Asociatia Judeteana de Sah Valcea in parteneriat cu Asociatia pentru Promovarea Patrimoniului Autentic Horezu. Turneul, destinat jucatorilor cu rating FIDE sub 2100, a reunit la start 92 de jucatori din Romania, Moldova si Serbia.

Cotat ca favoritul numarul 3 la start, Ionel Miron a reusit un parcurs excelent, acumuland 6 puncte din 7 partide (5 victorii si 2 remize). Maestrul aiudean i-a devansat cu o jumatate de punct pe urmatorii clasati Sebatian-Ionut Pavel (Suceava), Gabriel Miulescu (Bucuresti), Alexandru Chirimbu (Craiova) si Aleksandar Arandjelovici (Serbia).

Ionel Miron este unul dintre cei mai experimentati sahisti din judetul Alba, fiind component de baza al echipei Apulum Alba Iulia in anii ’90, perioada in care clubul juca in prima sau a doua liga nationala pe echipe. Fiind patronul unei firme din Teius (SC Iomir SRL) care produce pufuleti, sahistul aiudean participa in prezent mai rar la turnee, dar atunci cand o face este un oponent dificil pentru orice concurent. Pentru succesul in acest turneu Ionel Miron a fost recompensat cu un premiu de 1000 lei.